skip to main |
skip to sidebar
Sunt soarele ce amorţeşte toamna
Cu o ultima putere,
Sunt frunza ce se scutură tăcută
Sub ghearele păsărilor răpitoare,
Sunt, acum, doar galbenul banal...by Andrei Vizitiu
Sunt născut din ceaţa deasă,
Crescut de lemnul putred dintr-o casă,
Zâmbesc spre griul de pe cer,
Aştept să cresc, să zbor, să mor în ger!
by Andrei Vizitiu
M-am transformat în cartea basmelor,
M-am cufundat în lacul copilăriilor,
Respir aer cumpărat dintr-un plafar
Şi ti-l ofer în dar.
Frunzele uriaşe se topesc sub stele,
Huzurul se transformă-n umbră,
Eu privesc spre zare, plictisit,
iar ea spre păsările negre.by Andrei Vizitiu
Pe colţul meu de casă
Cerul naşte fum,
Iar negrul mă acaparează,
Sublima nuntă a morţii...
Şi vântul plânge după el,
Iar trestia mă îmbrăţişează,
Privesc îngândurată
Spre orizontul făcut scrum.by Andrei Vizitiu
Amintiri din casa cu păpuşi,Amintiri luminate cu gaz lampant.Doar atât a mai rămas în sufletul Purtat de vânt prin curţi umilite de praf,Scumpă periferie,Ameţitoare sărăcie,Sunt mereu copilul tăuPrea bună suferinţă....by Andrei Vizitiu
Bat clopotele a singurătate!Au murit cocorii în spasme colorate.Rămân pe gânduri şi şoptesc:" Te mai iubesc?"by Andrei Vizitiu
